Sunteți ultimul client!

      Sunt seara târziu la cumpărături. Mai sunt 30 de minute și se închide supermarketul. Am și o
presiune în vezică pentru că nu am trecut pe la budă înainte să intru pe suprafața de vânzare. Am căutat ceai de tei în fiecare cutiuță de la raionul de ceaiuri și nu am găsit așa că sunt puțin nervos. Vreau să ies și încerc să mă orientez spre o casă cu mai puțini oameni. Nu sunt singurul care își face cumpărăturile la ora asta. Probabil că și alții lucrează în schimbul doi. Găsesc o casă cu două persoane. Una dintre ele, un domn, își așează produsele pe bandă. Parchez. "Aici SE ÎNCHIDE !!!", zice clientul. Ma uit puțin urât la el și parcă vreau să îl întreb: "Da' cine sunteți dvs.?". Hm! Înjur în gând de data asta și trec mai departe spre casa 1. "Ce p##a mea, aștia închid toate casele?!" se aude o voce din spatele meu. Încă unul care a vrut să se așeze la coadă.
      Mi se pare o dovadă de nesimțire crasă din partea personalului să oblige clientul să joce telefonul fără fir. Mi s-a întâmplat și mie să mi se spună: "Sunteți ultimul client!". M-am uitat mirat în spate să înteleagă casiera că nu-mi place ideea.
"- Așa... ?! Și... câștig ceva?
- Nu! Spuneți dumneavoastră, vă rog, că după dvs. se închide casa!"
Da! Tupeu. Este penibil să pui cumpărătorul să țină piept altor cumpărători, unii dintre ei foarte nervoși. Și asta ca să nu țipe ele de fiecare dată. Găsește, nene, altă formulă!
Asta mi s-a întâmplat în Auchan.

      O metodă mult mai bădărănească am întâlnit în Mega Image. "Zambilica, ies și eu la masă!", strigă casiera de la casa 3 la cea de la casa 1. Ca să audă clienții și să se așeze în altă parte. Presupun că la casa 1 era șefa de tură. Un domn care nu auzise conversația dintre casiera de la 3 și șefa ei se așează după mine. "Se închide aici! Rămâneți la colega!". De cacao!

      În schimb, în Kaufland se pare că au găsit metoda prin care să anunțe că se închide o casă fără obligații transferate clientului. Sub numărul casei au plasat un anunț: "Vă rugăm, alegeți altă casă!". Înainte să iasă din tură, casiera aprinde beculețul. Elegant. Nemțesc. Păcat că în Kaufland nu au coșuri de mână. Cică nu permite sistemul.


UPDATE:
      Am mai auzit o formulă "amabilă" în această seară: "După dumneavoastă nu se mai așează nimeni!". Spusă așa ca un ordin.

Nesimţire de vară

Atmosferă de vară... În această vară.

În sectorul 3 primarul a facut toata vara parcări. Şi trotuare în faţa blocurilor. Capitală europeană ! Trotuare populate, odată cu lăsarea serii, de către locatarii blocurilor, scoşi din casa de căldura insuportabilă pe care o reflectă zidurile blocurilor în stil muncitoresc. Poezie... Până la un punct. Până când începi să realizezi ca nu poti circula pe trotuar că e prea îngust, că băncile "muşcă" din spaţiul pe care tu ar trebui să calci şi că acolo unde ar trebui să pui pasul găseşti un covor gros de coji de seminţe. Dacă te încumeţi să treci pe lângă grupurile de oameni mai tineri sau mai în vârstă e posibil să ţi se lipească de haine sau să-ţi cadă în păr vreo coajă de sămânţă sau chiar să fii scuipat peste faţă de vreun manelist ignorant care nu are ochi la spate să te vadă (firesc !!!) sau care este pur şi simplu insensibil la ideea că trăieşte într-o comunitate care nu împărtăşeşte aceleaşi gusturi superficiale şi obiceiuri tâmpite. Se strigă, se urlă, se bagă şi se scoate. Din loc în loc câte o maşină, de la o veritabilă "pocnitoare" de Dacie până la cele mai mişto, "bemveuri" şi "merţane", cu uşile deschise şi amplificarea audio la maxim răspândeşte cultura versurilor agramate. Ma gândeam că producătorii vest-europeni de autoturisme ar trebui să pună un "safety device" la instalaţia de sonorizare care pur şi simplu să se blocheze atunci când trebuie să amplifice astfel de chestii :) Sau să reacţioneze: să-i pună mâna în gât! :) În fine, ajung la Non-stopul meu. Un magazin jăgos de cartier în care, acum că s-a mai răcorit afară, patronul am impresia că opreşte periodic vitrina frigorifică în care stau mezelurile. Înăuntru, coadă. Alături de vânzătoare (care într-o seară încerca să mă convingă să cumpăr o pâine cu ambalajul deschis - m-am întrebat atunci dacă se poate pune problema existenţei şobolanilor în depozit, mai ales că în alimentara vecină am reperat peste noapte o pisică imensă care se holba prin geamul vitrinei) tot apare o tipă care nu ştiu ce rol are. Lume multă, căldură mare. "Ajutor de vânzătoare" stă şi se uită. "Uite şi proasta asta, vede că e lume la coadă şi ea stă şi se uită la mine", comentează un tip în spatele meu. După vreo zece minute îmi vine şi mie rândul să cumpăr. Între timp mi-a pierit pofta de mezelurile puţin scâlciate şi de măslinele în care nesimţita de "ajutor de vânzătoare" băgase mânuţa tandru să extragă un exemplar pentru furajarea proprie. La fel făcuse şi cu brânza din care tăiase o bucăţică, probabil de poftă. Îmi cumpăr apa plată şi pliculeţele de cafea pentru dimineaţă şi plec scârbit spre casă. De parcă nu era suficient câte văzusem pe drum, în scara blocului, în faţa uşii mă întâmpină mirosul pestilenţial care emană din camera ghenei de gunoi. Cred că femeia de serviciu de pe scară nu prea ştie ce înseamnă spălatul cu soluţie dezinfectantă. Sau poate ca mirosul rămâne de la gunoiul care de sâmbătă seara până luni dimineată urcă încet, încet spre etajele superioare. Asta pentru că nimeni nu schimbă tomberonul colector de la parter ("nimeni" ăsta e femeia de serviciu, că d'aia dau bani pentru salariul ei atunci când plătesc întreţinerea). Da', în fine, bine că am ajuns acasă că mâine o iau de la capăt. Tot în ţara asta minunată, cu oamenii şi obiceiurile lor nesimţite !